Contestaţie la executare – invocarea prescripției împotriva contractelor de credit cesionate către societățile de recuperare creanțe
Contestaţie la executare silită – invocarea incidentului procedural al precripţiei extinctive a dreptului de a mai putea obţine realizarea creanţei în temeiul unui contract de credit bancar şi a unuia de garanţie imobiliară subsecvent actului principal constatator al creanţei care a fost cesionată unei instituţii nonbancare, binecunoscutele societăţi de recuperare a creanţelor.
Încă de la început, este de menţionat faptul că băncile semnatare ale contractelor de credit şi implicit a garanţiilor pentru executarea obligaţiilor, sunt cele care au înfiinţat aceste societăţi de recuperare. De cele mai multe ori fiind singurii sau deţinătorii întegului capital social al acestor entităţi care au „cumpărat” creanţele bancare şi pe care continuă să le execute. Băncile comerciale beneficiind prin scoaterea acestor rău platnici din portofoliul personal de „binecuvântarea” Băncii Națională a României prin creşterea încrederii şi acordarea unui rating adecvat obţinerii autorizaţiilor necesare şi de scăderea procentului de insolvabilitate prin înlăturarea astfel a unui pasiv asemeni unor pietre de moară.
Dar să revenim la speţă şi să presupunem că, obligaţia din actul principal al creditării a fost declarată scadentă anticipat odată cu neplata datoriei contractuale, în cazul nostru în anul 2007 luna septembrie ziua 15, iar executarea silită declanşată de firma cesionară, a fost la data de 15 iunie 2016.
În cadrul contestaţiei la executarea silită, promovată de echipa noastră pentru debitorul urmărit, am invocat prescripţia dreptului de a mai putea cere executarea silită, pentru considerentul că de la data scadenţei anticipate şi până la data deschiderii dosarului execuţional au trecut cei trei ani aplicabili unei creanţe chirografare bancare.
Inițial, instanţa de executare a admis acţiunea introductivă doar în parte, în sensul că a anulat titlul executor, respectiv contractul de credit bancar admițând intervenția incidentului procedural al prescripției de trei ani, însă, nota bene, a menţinut ca şi titlu executor contractul de garanţie imobiliară, pe motiv că ar fi un drept real vorbindu-se de un bun imobil pentru care termenul de precripţie este de 10 ani.
Cu toate acestea, în apel, instanţa de control judiciar a considerat, pe bună dreptate, faptul că deşi este un act notarial şi constitue astfel titlu executor şi vizează ipotecarea unui bun imobil, contractul încheiat în faţa notarului nu ocroteşte un drept real care să fie circumscris unei prescripţii speciale de 10 ani, distinctă de prescripţia obligaţiei din actul principal de credit bancar de 3 ani, astfel că a admis apelul şi a anulat şi actul de garanţie imobiliară ca fiind prescris sub aspectul dreptului de a mai putea cere executarea lui peste termenul comun de trei ani scurşi de la data scadenţei anticipate şi împliniţi la data sesizării organului de executare silită.
Așadar, atitudinea societăților de recuperare creanțe poate fi sancționată în mod legal prin promovarea contestației la executare, însă succesul unui asemenea demers reclamă o vigilență sporită a celui urmărit silit. Recomandăm consultarea unui specialist încă de la primirea primelor acte de procedură pentru a nu lăsa situația să degenereze, termene să se se împlinească și a nu pierde șansele de câștig.
Dacă și dumneavoastră vă aflați într-o situație similară și doriți consultanță juridică în acest sens, echipa noastră vă stă la dispoziție.